O cafea cat un mic dejun


  1. DV

Am venit pentru 5 minute: o cafea rapida, doua glume si un pachet de tigari. S-au facut ore, si le blestemam, in gand, cu zambetul pe buze, sperand ca timpul sa se opreasca naibii in loc ca sa pot sa ma bucur de multitudinea de idei ce imi strabateau mintea. Neuronii mei faceau ture in jurul tau, te priveam de jos, ca deh, te-ai cocotat frumos pe aragaz stiind foarte bine ca lumea se vede infinit mai bine cand esti sus. Eram mare, dar ma simteam mic. Erai in elementul tau, iar eu imi cautam cuvintele ca un scolar la prima iesire la tabla, incercand sa nu ma dau de gol ca, de fapt, n-am invatat nimic, dar tot sperand sa iau nota de trecere.

Ne uitam la ceas si niciunul nu voia sa plece, poate din motive diferite, sau poate pur si simplu ca dimineata aceea a inceput cu o cafea facuta la ibric, un mic dejun la ora pranzului, doua croissante uitate in sacosa (da, le cumparasem pentru cafea) si un banc in pragul usii, pentru ca o dimineata ca aceea trebuia sa se termine neaparat cu un zambet. Uitandu-ma la tine, zeci de scenarii mi se desfasurau laolalta in fata ochilor, asa ca nu-mi mai amintesc bancul care trebuia sa ma trimita inapoi in lumea mea, dar zambetul acela a fost concluzia perfecta.

Eu n-am stiut sa raman iar tu n-ai stiut ca in acel moment a fost singura data cand uram Timpul. Am venit pentru 5 minute si as fi ramas pentru toate celelalte, pentru ca, undeva in adancul tau, se ascunde cineva pe care nimeni nu-l cunoaşte, iar pentru asta am nevoie exact de un infinit plus o zi.

Inger sau Demon, indiferent cum te prezinti urmatoarea data, fii sigura ca o cafea nu a fost niciodata mai buna.

Reclame

Despre Intelesuri Separate

Un gentleman gandeste ce vrea si spune ce trebuie.
Acest articol a fost publicat în Momente si schite. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.