Povesti


visare-2

„Iti multumesc pentru ca mi-ai hranit visele, am nevoie de povesti, doar ca m-am lasat cufundata in ele. Iti reprosez ca ai creat o nevoie la care nu ai o solutie.”

Ne nastem cu povesti, ni se spune de barza care face livrari la domiciliu, de un Mos Craciun care e atat de darnic incat face cadouri tuturor copiilor cuminti, de lacrimile de fericire ale mamei cand in sufletul ei e vraiste, de Feti-Frumosi si Frumoase Adormite cu care ne identificam de fiecare data si vrem sa credem ca ceea ce ni se spune e intr-adevar exact asa cum ni se spune. Crestem cu speranta ca, odata, o sa ajungem si noi personaje de poveste, sa fim cei despre care se povesteste, sa ajungem un desen colorat intre pagini albe care asteapta sa fie cuprinse de furnici harnice care ne scriu povestea.

Ni se spune de mici ca ni se cuvine totul, ca meritam tot ce e mai bun si mai frumos pe lumea asta, dar, cu cat crestem, cu atat ne dam seama

ca meritam, dar nu ni se da gratis;

ca putem, dar nu stim cum;

ca vrem, dar nu stim a cere.

Si invatam sa luptam, invatam sa lasam de la noi doar pentru a avea ce culege celalalt.

Invatam sa ne creem propriile personaje si sa avem curajul sa le dam viata si sa le lasam sa zburde printre paginile propriei constiinte, pentru ca asa am fost crescuti. Am fost antrenati sa visam tocmai pentru ca PUTEM, tocmai pentru ca STIM, tocmai pentru ca CREDEM ca PUTEM sa STIM cum sa dam un happy end propriei povesti. Si ne trezim in mijlocul unei furtuni de sentimente, de trairi, de identificari cu personajele care ne-au ghidat copilaria si nu vrem sa credem ca asa ceva se poate intampla in viata reala, tocmai pentru ca povestile sunt spuse sa putem sa adormim linistiti si repede, sa visam, iar nu ca sa ne trezim sa ne creem propria versiune.

Dar invatam sa stim mai bine, sa credem mai mult si sa vrem mai mult, tocmai pentru ca intotdeauna vom vrea sa auzim povesti, chiar si pe a noastra, si singurul lucru pe care trebuie sa-l facem e sa ne inchidem ochii, sa ne lasam condusi in lumea aceea magica si sa sa ne trezim Albe ca Zapada, Feti Frumosi, indiferent de vrajitoare, mere rosii, spani si inchisoarea propriei delasari. Pentru ca daca nu noi, atunci cine? Iar daca nu acum, atunci cand? Cand totul e prea frumos ca sa fie adevarat, inseamna ca, pentru prima oara, ne-am inchis mintea si ne-am deschis sufletul… si ne luam condeiul propriei vointe si ne scriem povestea.

Anunțuri

Despre Intelesuri Separate

Un gentleman gandeste ce vrea si spune ce trebuie.
Acest articol a fost publicat în 2 minutes reading și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Povesti

  1. Pingback: Fairytale | Intelesuri Separate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s