A fi ratat inseamna sa fi avut visuri marete


Eliberare

Să-mi pun ordine în amintiri? Poate că o s-o fac într-o zi dacă mă voi bucura de răgazul necesar şi voi avea liniştea care-mi lipseşte acum. Deocamdată m-ar interesa altceva. De la contradicţia că regretele îţi permit să te crezi mai bun decât eşti până la convingerea că toate nereuşitele se explică prin faptul că nu ţi-ai utilizat cum se cuvine calităţile nu e decât un pas mic. Pe care eu l-am făcut. La urma urmei lumea e plină de rataţi. Câţi ar putea spune că şi-au văzut împlinite toate aşteptările? Poate e chiar o lipsă de modestie să declari: sunt un ratat! Ca să devii ratat trebuie să fi avut nişte visuri înalte, nişte ambiţii mari. Le-am avut? N-as putea să jur! Chiar dacă nu mi-am dat viaţa la câini, mă tem că am avut o idee greşită despre mine, prea romantică şi mai ales îmbâcsită de prejudecăţi. Am supravieţuit propriei mele morţi şi lumea reală nu mai are nevoie de mine, ceea ce ar trebui să mă elibereze de orice reţinere.

                                                                                                                       – Octavian Paler –

Anunțuri

Despre Intelesuri Separate

Un gentleman gandeste ce vrea si spune ce trebuie.
Acest articol a fost publicat în Din intelepciunea altora și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s