Scrisori – II


ploua-si-ploaia-vrea-sa-ne-stinga-iubirea_06a01d65feb17c

Ce faci străine? Astăzi sunt mai tristă ca niciodată. Totul e confuz şi lipsit de viaţă în jurul meu şi nu-mi rămâne decât să mă ascund pentru o vreme în locul care mă cheamă de fiecare dată… sufletul meu, aici mai păstrez, ca pe o comoară, o lume străină celorlalţi, frumoasă, fără păcat.

Aş vrea să plouă. Să mă înec în ploaie şi lacrimi, să mă sfâşie vântul şi când mă voi trezi, nimic din ce am fost să nu mai existe, să-mi culeg bucăţile din făptura mea şi să încerc să le pun la loc în aceeaşi ordine şi atunci redevin ce-am fost.

Străine, mă îndrăgostesc de visele tale, de gândurile tale şi în final de tine, pentru că nu te pot separa de ele şi nu ai puterea de a mă opri şi apoi vei vedea ca nimic în jurul tău nu mai există pentru că te-am acoperit în întregime. S-ar putea să regreţi că mi-ai dat şansa de a-ţi citi visele… La fel de bine s-ar putea să nu-ţi pese, dar vreau să ştii că-ţi voi folosi visele fără a le strivi.

E târziu şi în liniştea nopţii strâng singurătatea în braţe, într-un colţ pe care nu-l voi părăsi niciodată. Închid ochii… „tăcerea are farmecul iluziei, iluzia farmecul viselor şi visele te fură realităţii„. Rămân aşa ore în şir, suspendată între cer şi pământ, cu speranţa într-o mână şi cu visele în cealaltă, aştept… să înceapă visul în care eu nu-mi recunosc nici o vina şi, dac-ar fi, aceea-i c-am iubit şi oameni, şi păduri, şi munţi, şi ochi de copil înlăcrimaţi… doar de asta vinovată sunt la nesfârşit; în care eu alerg prin livezi nesfârşite pline de flori, în care eu, obosită, mă întind pe iarbă şi privesc cerul care parcă niciodată nu a fost atât de frumos; visul în care eu sunt fericită cu toată aşteptarea şi suferinţa pentru că nimeni nu mă poate răni. E visul în care ştiu să plâng, iubirea e atât de frumoasă dar în acelaşi timp atât de intangibilă. „Îngerii îşi păstrează locurile străvechi, de mişti o piatră, doar fâlfâie o aripă. Voi, cei cu feţele înstrăinate pierdeţi acest moment splendid!„ la fel cum pierdeţi şi farmecul iubirii. Nu te întrebi niciodată cum ai fi fost dacă nu ai fi simţit iubirea? Nici măcar nu-mi amintesc dacă existam înainte de a o cunoaşte, chiar dacă implică mai mult iluzie decât realitate, mă simt bine când am ce iubi chiar dacă am fost totdeauna judecată pentru simplul fapt că mai cred în Feţi-frumoşi, zâne şi palate. E ca şi cum o parte din mine refuză realitatea dar, dacă n-ar fi atât de limitată şi rea, poate că aş iubi-o…chiar şi tu ai spus că mă umilesc; eu nu văd lucrurile chiar aşa… e chiar atât de ieşit din comun să-ţi mulţumesc şi să-mi cer scuze că ţi-am furat clipe din existenţă? Nimeni nu te-a obligat să comunici cu mine şi cred că te considerai cumva dator să-mi ridici moralul (ca să nu zic că ţi-era milă). Mi se pare normal să-ţi spun măcar atât. Nu ştii cât de mult înseamnă pentru mine oamenii care visează şi care încă mai cred în iubire.

 =Epa2=

Anunțuri

Despre Intelesuri Separate

Un gentleman gandeste ce vrea si spune ce trebuie.
Acest articol a fost publicat în Din intelepciunea altora și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s